Mănăstirea Mărcuş are un destin aparte al ei, pe care îl croieşte cu migală, pas cu pas, cu jertfă şi iubire de semeni.
Ce defineşte chemarea specială a Mănăstirii Mărcuş, este implicarea într-o lucrare socială şi caritabilă de mare însemnătate, căci din anul 2001 s-a înfiinţat Asociaţia de Binefacere Sfânta Iustina, prin care au fost luate în grijă, încă de când aveau vârsta de câteva luni, 12 fetiţe, flori adunate din pustia abandonului uman, sădite aici cu dragoste şi crescute cu grijă şi dăruire. Legat de aceasta, există profeţia părintelui Arsenie Boca: „Vor cânta îngerii din cer aici, căci e sfinţenie mare!”
Maica Stareţă Serafima, sfătuita şi ajutată de Părintele Nil Efrim şi de obştea mănăstirii, le-a luat în plasament de când aveau doar câteva luni, fiind abandonate în spital de cele care le-au dat viaţă. Nu primiseră încă un nume. Aveau pe fişe doar vârsta.
Astăzi, în anul 2015, fetiţele au vârste cuprinse între 8 ani (cele mai nou venite) şi 12 ani. La Mărcuş, micuţele au primit un nume prin botezul creştinesc. Maica stareţă Serafima, este de atunci ”Mami”, aşa cum, cu bucurie, i se adresează copilele cărora ea, prin strădania ei, le-a schimbat destinul. Împreună cu maicile din obşte, le-a oblojit rănile, le-a ajutat să facă primii paşi, le-a învăţat primele cuvinte. Au condiţii optime de creştere şi de educaţie după toate principiile psihopedagogice, dar şi duhovniceşti. Mami le duce la şcoală în fiecare zi, iar rezultatele deosebite pe care le-au obţinut la învăţătură, o bucură nespus.
„Nu există milostenie mai mare decât cea făcută orfanilor. Singuri pe lume, ei sunt adevăraţii copii ai lui Hristos. Ei vor vedea primii Împărăţia lui Dumnezeu” – rămâne ca marturie peste ani, afirmația Părintelui Nil Efrim.
Centrul de binefacere în care locuiesc fetiţele este un loc special. I se spune impropriu centru, fiindcă în realitate, este o casă frumoasă, cu tot ce are nevoie un copil pentru educaţie, unde fetiţele au şi un atelier de creaţie, la care participă cu bucurie.
Ca orice copil, fiecare are propriile îndemânări, materii preferate la şcoală, adoră să facă felicitări şi fel de fel de figurine prin tehnica origami.
Iubesc mănăstirea şi locurile dimprejur fiindcă “e ca-n rai”, îmi mărturisesc micuţele care au totuşi un “regret”: “Am dori sa mai fim şi noi mici, să ne ia mami iar în braţe...”, spun zâmbind.
Deşi nu îi este uşor să facă faţă cheltuielilor de zi cu zi, zâmbetul sincer şi bucuria de pe chipul celor 12 fetiţe salvate din impas, care îi spun din toată inima mami, i-au dat întotdeauna putere maicii stareţe Serafima Comşa să caute soluţii pentru plata facturilor şi a celor necesare traiului zilnic... Dumnezeu i-a trimis ajutor să depăşească toate greutăţile. “Le-am crescut chiar din primele zile. Îmi spun mami si e cea mai mare mângâiere pentru mine. Când spun «Mami, te iubim!» îmi spun tot! E cea mai mare răsplată, un zâmbet de-al lor şi un cuvânt de iubire. Le-am lăsat să se desfăşoare cum au considerat, să se simtă libere. Se vede pe ele asta şi un copil nu te minte!... Am început de la lingură şi ne-am descurcat destul de greu... Cazuri sociale avem tot timpul.
Avem şi un centru de zi, unde mănâncă peste 20 de copii, îi îmbrăcăm, îi încălţăm. Copii sunt din familii foarte sărace sau cu un singur părinte. Ceilalţi copii se întorc seara acasă”, explică maica stareţă Serafima.
“ Le-am făcut o căsuţă frumoasă, unde toate se simt bine. Acolo e linişte, e frumos, chiar dacă mai mergem în vizite, o zi, două, ne întoarcem cu drag acasă. De la trei ani le-am dus peste tot: la mare, la munte, în drumeţii. Şi suntem ca într-o familie, cu maicile, cu personalul specializat, angajat pentru îngrijire. Ne-am format un nucleu, toată lumea se simte ca acasă. Pe lângă maici, avem voluntari (pentru limba engleză şi alte activitati opţionale). Fiecare face ce poate, îşi pune amprenta în diferite domenii. Fetiţele lucrează foarte frumos în atelierul de creaţie, cântă, lucrează, le-am învăţat să facă metanii, cruciuliţe”, adaugă maica stareţă.
În centru este Mama Nuți, așa cum o numesc fetițele pe D-na Elena Comșa, sora maicii starețe, directoarea Asociației ”Sfânta Iustina”.
Asociaţia de Binefacere „Sfânta Iustina” a fost înfiinţată în cadrul Sfintei Mănăstiri Mărcuş, în scopul adăpostirii fetiţelor orfane sau abandonate de părinţii lor în maternitate. Casa familială a început a fi construită din anul 2001 de către Maica Stareţă Serafima, maica stareţă fiind şi preşedinta Asociaţiei de Binefacere „Sfânta Iustina”.
Maică Stareţe Serafima urmăreşte integrarea treptată a acestor copii în viaţa socială, şcolarizarea lor pe diferite forme de învăţământ, în funcţie de dezideratele şi aptitudinile personale ale fiecăreia, susţinerea lor până la împlinirea socială şi familială, la maturitate. De asemenea, asociaţia de binefacere este de acord să se păstreze legătura cu familia natală, deci copiii pot fi vizitaţi oricând şi pot fi scoşi din această instituţie privată, dacă familia poate la un moment dat să ofere condiţii decente de viaţă la domiciliu. Prin Hotărârea nr. 236/2002 a Comisiei pentru Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Jud. Covasna, asociaţia a obţinut autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul protecţiei copilului, ceea ce a permis a deschide casa familială cu 16 paturi, pentru care s-au rugat cu râvnă tot soborul Sfintei Mănăstiri Mărcuş.
Este prima casă familială din România înălţată pe lângă o mănăstire de maici ortodoxe, care îşi propune să adăpostească copii nou-născuţi.
Conform îndemnul făcut de Iisus "Lăsaţi copiii să vină la Mine" nu s-a ţinut seama de nici un criteriu de selecţie (de exemplu: naţionalitatea sau religia copiilor abandonaţi), singura condiţie fiind aceea de a fi fetiţe, având în vedere natura instituţiei care patronează această casă familială, respectiv Mănăstirea de Maici Mărcuş.
Dorinţa Macii Starețe Serafima Comşa este să-şi poarte fetele, mai departe, la facultăţi. Să le vadă cu pâinea şi cuţitul în mână, cum zice o vorbă din popor.
Rămâne la alegerea lor dacă vor dori să se călugărească ori să aleagă viaţa de familie. Deocamdată, primează grija pentru o educaţie de calitate. Copilele au parte de lecţii suplimentare după orele de curs, pe care le urmează la şcoala din sat, dar şi de ore particulare de muzică instrumentală. „De la un an la altul, ele se măresc, trebuie bani peste tot, dar din moment ce Maica Domnului mi le-a dat, cred că mă va ajuta până la capăt. Sunt mulţumită de ele. Se comportă ca şi cum Dumnezeu mi le-a trimis de undeva, dintr-un loc ales“, încheie mami cu broboane de rouă în ochi.
