Campanii de fund-raising
Toate imaginile
Pe scurt
- Tip activitate
- Activitate filantropică
- Deținător
- Centru eparhial
- Mitropolie
- Mitropolia Olteniei
- Localitate
- Drobeta-Turnu Severin
- Județ
- Mehedinți
- Adresă
- Dr. Tr. Severin, Str. I.Ghe. Bibicescu, nr. 6
- Telefon
- 0252333049
- Actualizat la
Despre
Pe lângă proiectele implementate și activităţile curente, Asociaţia Filantropia Severin, derulează campanii de strîngere de fonduri care au ca scop dezvoltarea spiritului filantropic în rândul populaţiei din municipiului Drobeta Turnu Severin, sensibilizînd mehedinţenii cu privire la problemele și necesităţile mai multor categorii de persoane vulnerabile (persoane vârstnice, copii defavorizaţi, persoane cu disabilităţi, bolnavi și suferinzi, etc. ). În acest sens au fost încheiate parteneriate cu diverse supermarket-uri şi alţi parteneri receptivi la problemele sociale ale semenilor lor. Unele dintre aceste campanii au caracter permanent, altele sunt anuale sau cu ocazia zilelor: (1 iunie - ziua copilului, 1 octombrie – ziua persoanelor varstnice, 15 octombrie – ziua bastonului alb). Dintre acestea amintim :“Hristos Se naşte şi pentru copiii săraci”, ”Dăruieşte bucurie!”, „Învaţă să-i vezi pe cei care nu te pot vedea!”, ”Hristos Se naşte, Slăviţi-L!”, „Din grijă pentru bătrânii noștr“, “O şansă în plus pentru sănătatea lor”!”, ”2% îl dai tu, restul îl facem noi” „Oferiţi un zâmbet semenilor noştri!”


