Cantina ”Sfântul Ierarh Nicolae” Arad
Pe scurt
- Tip activitate
- Asistență socială
- Beneficiari
- Alte persoane în situații de dificultate
- Servicii
- Cantine sociale
- Deținător
- Centru eparhial
- Eparhie
- Arhiepiscopia Aradului
- Mitropolie
- Mitropolia Banatului
- Localitate
- Arad
- Județ
- Arad
- Adresă
- Arad, str. Episcopiei nr.43
- Telefon
- 0723403240
- Actualizat la
Despre
La îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea celor instruiţi, a luat fiinţă în anul 2007 acest așezământ, în urma unei trebuinţe manifestate în rândul persoanelor fără nici un venit sau cu venituri reduse, al vârstnicilor singuri sau al familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere şi care zi de zi solicitau sprijin pentru o pâine şi alimente.
Creștini darnici cu inimă mare, familii, societăţi şi 5 brutării pun mână de la mână şi sprijină efortul Arhiepiscopiei Aradului de a asigura pâinea şi hrana caldă în fiecare zi. Într-un mod cu totul deosebit amintim aici și Programul „Masa Bucuriei” al Patriarhiei Române încheiat cu Selgros Cash & Cary, în care este inclusă și Cantina Socială Sfântul Nicolae. În acest program de dăruire a unor produse alimentare, pe lângă cantină, mai sunt incluse și cele mai sărace 10 parohii din fiecare Protopopiat al Arhiepiscopiei Aradului și toate Sfintele Mănăstiri de aici. O mângâiere se aduce beneficiarilor și la săvârșirea Slujbelor de Parastas ridicate la cantină, de credincioșii care vor să dăruiască de pomană celor nevoiași și lipsiți de ajutor.
Cei 300 de beneficiarii sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au nici un venit, sau care au o pensie mică, pensia socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă) care primesc o masă caldă în fiecare zi.
